Cruţat în mare parte de ororile războiului în cea de-a doua conflagraţie mondială, Bucureştiul a suferit enorm în perioada comunistă, când clădiri-simbol şi cartiere întregi au fost rase, fără sa se ţina cont de valoarea istorică şi arhitecturală. O altă capitală comunistă, Budapesta, a avut alt destin. Devastată în al doilea război mondial, capitala maghiară şi-a recăpătat treptat strălucirea de pe vremea Habsburgilor.
Metropola a fost vizitată doar anul trecut de cinci milioane de turişti dornici să admire deopotrivă uriaşa clădire neogotică a Parlamentului sau vechiul palat regal care domină oraşul şi Dunărea.
Clădirea Operei din Budapesta a fost construită în 1884, deci în plin avânt al aristocraţiei maghiare. Cu toate acestea clădirea nu a fost demolată de regimul comunist. Dimpotrivă, aici au avut loc evenimente importante de protocol ale Partidului Socialist Muncitoresc Ungar.
Un exemplu grăitor pentru modul în care vecinii unguri au ştiut să profite de construcţiile anterioare comunismului şi să le varlorifice. De fapt, au făcut asta chiar şi atunci când Ungaria, ca toate ţările din estul Europei ocupate de sovietici, simţea presiunea enormă a politicii staliniste de anihilare a indentităţii culturale.
„Tovarășul Rakosi, șeful partidului comunist l-a chemat pe Dezso Dercsenyi, care era șeful protecției monumentelor pe atunci, și i-a spus: tovarășul Stalin va veni în curând în Ungaria se va uita pe fereastra Parlamentului și ce-o să vadă? Construcțiile clericale reacționare pe malul celălalt al Dunării! Așa ceva nu se poate, luați măsuri ca turnurile să dispară de acolo. Dercsenyi a spus „da, să trăiți”, a pus schele de sus până jos în jurul bisericilor, care au fost renovate toată perioada stalinistă, și există și astăzi”, spune Mihaly Raday, președinte asociația de protecție a orașului.
La fel au rezistat şi alte clădiri simbol ale oraşului de pe Dunăre, cum ar fi imensul palat în stil neogotic al Parlamentului, dar şi Palatul Regal, ridicat pe locul cetăţii medievale, de cealaltă parte a Dunării. Aşa se face că astăzi este greu să defineşti un centru vechi al Budapestei, pentru că de fapt oraşul străbătut de Dunăre are de fapt două centre istorice, de o parte și de alta a fluviului. Una este Cetatea din Buda, adică vechea capitală a regilor Ungariei, ale cărei monumente datează din Evul Mediu. Cealaltă, adică vechiul oraş Pesta, de peste Dunăre, a fost ridicată în mare parte în secolul al XIX-lea. Abia în 1873, cele două orașe s-au unit și au format Budapesta aşa cum o ştim noi astăzi. O dificultate deosebită cu care s-a confruntat Budapesta după război a fost distrugerea podurilor de pe Dunăre. Deşi ar fi fost mai ieftin să construiască poduri noi, maghiarii au hotărât că istoria este mai importantă.
„După 1945, forțele politice de diferite orientări au căzut de acord ca Podul cu Lanțuri să fie reconstruit în forma sa inițială, din secolul XIX. Astfel podul și-a păstrat caracterul inițial, cel al podurilor engleze, adaptat la condițiile de pe Dunăre. Deci nu e vorba de un pod nou, lipsit de ornamentele inițiale, construit la 4 ani după război. În 1949 podul a fost redeschis în forma sa iniţială”, spune Mate Millists, vicepreședinte al asociației de protecție a orașului.
De altfel, în multe zone din oraş s-a pornit mai întâi de la ideea păstrării identităţii acestuia. Fireşte, nu a fost posibil întotdeauna. Activiştii de astăzi pentru protecţia patrimoniului ştiu fiecare pas, fiecare victorie, fiecare înfrângere. Doar aşa, monitorizând clădire cu clădire se pot asigura că rechinii imobiliari nu apucă să demoleze imobile de patrimoniu sau să le modifice până devin de nerecunoscut.
„Un exemplu interesant este clădirea Palatului Fonciere, comandată de o societate de asigurări. Avea o cupolă uriașă care dădea caracterul bulevardului Andrassy. Cupola nu a fost repusă, nici măcar statuia lui Mercur, am insistat să fie căutată și repusă în cele din urmă, dar cupola nu a fost reconstruită”, spune Mihaly Raday, președinte asociația de protecție a orașului.
O adevărată luptă s-a dus pentru readucerea palatului regal construit pe vremea Habsburgilor la strălucirea de altădată. Avariat grav de bombardamente, complexul baroc care domină Budapesta le-a dat multe bătăi de cap arhitecţilor, urbaniştilor şi edililor din perioada comunistă.
„Decizia regimului a fost de a nu se reconstrui sălile ridicate la sfârșitul secolului XIX, ca Sala Szent Istvan sau Sala Matyas sau altele. S-a pus accent mai ales pe clădirile medievale și acolo unde nu se poate, acolo s-au construit săli în stil baroc. Interioarele sunt în stilul anilor 1950-60, cu multă marmură, similar cu metroul din Moscova”, afirmă Mate Millists, vicepreședinte al asociației de protecție a orașului.
După căderea comunismului, restaurările au continuat. Experţii susţin însă că nu mai există aceeaşi grijă pentru detalii, pentru că uneori companiile angajate se uită mai mult la profit decât la rezultatul final. Există desigur şi excepţii, cum este cazul Academiei de Muzică, a cărei restaurare a fost finanțată și din fonduri europene. Interiorul și exteriorul clădirii au fost finisate în detaliu, iar acustica sălii de concerte este demnă de marile teatre de muzică europene.
Cu o asemenea zestre arhitecurală, nu este deloc uşor să întreţii totul ca la carte. Cheltuielile se împart între primăria Budapestei şi cele nu mai puţin de 23 de primării districtuale. La prima vedere, asta te-ar putea duce cu gândul la haos, dar nu e aşa. De fapt, se întâmplă frecvent ca una, două sau chiar trei primării să lucreze împreună, pentru restaurarea nu doar a câte unei clădiri, ci şi a unor zone întregi din capitala maghiară.
Be First to Comment